marți, 15 februarie 2022

 Visul adolescenţei mele a fost să ajung medic psihiatru

Citeam, fascinat, "Itinerar psihiatric" al profesorului Brânzei, de la Iaşi. Citeam (poate prea devreme) o carte care avea să-mi modeleze, definitiv, imaginea despre lume: "Introducere în psihanaliză" a lui Freud. Această carte rară, aproape subversivă la acea vreme, o cumpărase mama, pe sub tejghea, de la librăreasa care îi era pacientă. Cu toate pilele din lume, cartea se vindea tot "la pachet" cu nu-ştiu-ce maculatură comunistă. Mă rog, nu mă pierd în detaliile epocii.
Revin: eram fascinat de psihiatrie şi de linia extrem de fină care desparte normalitatea de nebunie, ambele concepte disputabile şi într-o dinamică neîncetată, de-a lungul anilor.
Mă fascina ideea de a studia nebunia.
Şi am regretat multă vreme că nu m-am făcut psihiatru.
Până când...
până când facebook a intrat în viaţa mea.
De-atunci sunt îndestulat.

marți, 19 ianuarie 2016

POLITICĂ ȘI ADMINISTRAȚIE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Emisiunea EDIȚIE SPECIALĂ (HUNEDOARA TV) din data de 18 ianuarie 2016

Invitați:
Adrian Nicolae DAVID, președintele Consiliului Județean Hunedoara (PNL)
Ștefan CIOCAN, senior-editor Glasul Hunedoarei

Realizator: Alin BENA


duminică, 10 ianuarie 2016

Carmen Eleonora HĂRĂU, deputat PNL de Huneoara - Conferinţă de presă 10 ianuarie 2016

     Aberaţii politice ale conducerii PSD în Hunedoara

Având în vedere faptul că urmează un an electoral, deputatul Carmen Hărău a constatat grave nereguli în atitudinea electorală a conducerii PSD faţă de hunedoreni, faţă de problemele care interesează pe cetăţeni. Astfel, a trecut mai bine de un an de atacuri la persoană absolut incalificabile în legătură cu care nu am înţeles să protestăm public şi să facem proces de intenţie PSD, deşi sunt clare relaţiile de prietenie şi colaborare între calomniatori şi politicieni din conducerea PSD. Nu vom intra în această polemică josnică!

În ultimele luni ale anului trecut însă, PSD a încercat blocarea în Consiliul Local al municipiului Hunedoara, şi nu numai, a unor proiecte de interes pentru hunedoreni şi a jignit şi umilit într-un mod greu de imaginat pensionarii Hunedoarei! Din perspectiva deputatului hunedorenilor, faptul că PSD vehiculează ideea că noi liberalii am pornit la „vânătoare” de fruntaşi PSD aruncând în stânga şi dreapta zeci de mii de euro mită este un alt atac care se adaugă unui şir lung de minciuni pentru care cei care le promovează vor răspunde în faţa legii. Dar să şicanezi pe hunedoreni inclusiv pe proprii membri de partid cum este cazul domnului Prof. Adrian Anghelescu luându-l la rost că se întâlneşte într-un fel sau altul cu deputatul şi cu primarul oraşului este dovadă de lipsă totală de atitudine politică decentă şi constructivă în Hunedoara.

Problemele organizatorice interne ale PSD şi lipsa de viziune a conducerii nu ne interesează, ştiind că va fi sancţionată de alegători la urne. Nu acest fel de politică aşteaptă hunedorenii de la noi şi le solicităm să-şi revizuiască atitudinea.

Totodată ca deputat al tuturor hunedorenilor din judeţ, indiferent de culoarea lor politică, îi asigur de suportul meu colegial şi de susţinere pe platforma politică a PNL pe toţi aceia care vor să facă politică de construcţie a judeţului Hunedoara.


PNL militează pentru legiferarea cotei de gen în politică

Deputatul Carmen Hărău solicită sprijin pentru informarea cetăţenilor în legătură cu campania lansată de PNL prin co-preşedintele Alina Gorghiu, respectiv legiferarea cotei de 30% reprezentare a genurilor în politică, o acţiune pe care dorim s-o promovăm fără culoare politică, pentru că genul (bărbătesc sau femeiesc) chiar nu are culoare politică! 

Faptul că milităm pentru legiferarea cotei de 30% reprezentarea genurilor în politică este determinată de:

- abordarea socială românească discriminatorie şi profund misogină în ceea ce priveşte accesul şi valorizarea femeilor în politică

- faptul că Partidele politice, acţionând în selecţia candidaţilor fără deschiderea necesară în ceea ce priveşte şansa egală a cetăţenilor de a avea acces la demnităţi publice de orice nivel de reprezentare, încalcă art 16 alin 3 din Constituţia României.

- nevoia de reînprospătare a clasei politice facilitând accesul unor categorii altădată discriminate: femei, tineri, diaspora.

- rămânerea în urmă a României faţă de alte tări ale UE

- constatatarea că femeile politician sunt, în general, mai conştiincioase, mai decente în exprimări, mai determinate să acţioneze onest pentru o politică adaptată intereselor cetăţenilor.

- buna practică europeană, în care 15 ţări au deja legiferate cote de reprezentare cuprinse între 30 şi 50 %. Deputatul Carmen Hărău solicită tuturor hunedorenilor ca, în cazul în care au opinii şi observaţii pe tema legiferării cotelor de gen, să le transmită pe adresa de e-mail cabinetharau@yahoo.com.



PNL acţionează în sprijinul familiei Bodnariu din Norvegia

Partidul Naţional Liberal acţionează cu determinare pentru rezolvarea tragediei familiei Bodnariu! În pofida demersurilor întreprinse avem informaţii că autorităţile norvegiene s-au grăbit să perfecteze formele de înfiere a celor 5 copii smulşi din familie. O delegaţie alcătuită din parlamentari liberali se va deplasa în zilele următoare la Oslo, încercând să temporizeze acţiunea întreprinsă de autorităţile norvegiene. 
Vă rugăm să informaţi opinia publică pentru a putea crea o masă critică de susţinere (societate civilă, politicieni din toate partidele, prelaţi din toate cultele, etc.) în această problemă umanitară care are inclusiv conotaţie naţională respectiv apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor români.

Istoricul evenimentelor:

De mai bine de 3 luni, Marius şi Ruth Bodnariu trăiesc drama separării de cei 5 copii minori ai lor, cel mai mic fiind un sugar, în vârstă de numai 3 luni. Instituţia norvegiană de protecţie a copilului, Barnevernet, şi agenţi ai Poliţiei norvegiene au dispus această măsură extremă, părinţii fiind reţinuţi şi interogaţi de poliţie timp de mai multe ore, iar apoi eliberaţi, în condiţiile în care s-a considerat că nu sunt persoane violente sau periculoase. Acţiunea a fost generată de o sesizare exprimată de directoarea şcolii unora dintre copiii familiei Bodnariu, care ar fi calificat părinţii că, adoptând un stil de viaţă creştină radical, având drept consecinţă îndoctrinarea copiilor, s-a semnalat, cu titlu de exemplu, faptul că una dintre fetiţe ar fi cântat la şcoală un cântec creştin. Oare cum au putut determina gradul de îndoctrinare a bebeluşului de numai 3 luni, şi el separat, în mod brutal, de părinţii lui? Instituţia norvegiană menţionată ar fi concluzionat şi asupra unei conduite abuzive a părinţilor asupra copiilor.

Din toate datele disponibile, dar şi din cazurile precedente înregistrate în ultimii ani, în special în cazul familiilor de străini stabilite în Norvegia, noi, liberalii considerăm că este vorba de o interpretare abuzivă a principiului, interesul superior al copilului. Este de neînţeles graba cu care autorităţile norvegiene au declanşat procedura adopţiei internaţionale pentru aceşti copii, confiscându-i pur şi simplu, ştiindu-se că aceştia au rude apropiate care i-ar fi putut găzdui până în momentul în care cazul va fi fost lămurit. Din păcate, soţilor Bodnariu nu li s-au comunicat faptele pentru care le-au fost luaţi copiii şi motivele pentru care fraţii au fost separaţi, duşi în trei oraşe diferite, şi nici de ce nu pot să-şi viziteze copiii, decât cu mari restricţii, sau chiar deloc, în cazul lui Marius, asta, în condiţiile în care dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 8, libertatea de conştiinţă şi de religie, art. 9 şi interzicerea discriminării, art. 14, sunt garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instrument care a fost ratificat şi de Norvegia.

O mulţime de cetăţeni s-au solidarizat cu familia Bodnariu, cerând într-o formă sau alta, stoparea abuzului autorităţilor norvegiene şi reunificarea familiei. Sute de cetăţeni au protestat în stradă în luna decembrie la Bucureşti, alţii au trimis scrisori la Ambasada Norvegiei, au iniţiat o petiţie online sau au întreprins alte demersuri. Nu putem sta nici noi indiferenţi la drama acestei familii şi trebuie să luăm atitudine, să condamnăm astfel de practici şi să facem tot posibilul ca ele să nu se mai repete.

Noi, parlamentarii Partidului Naţional Liberal, la iniţiativă colegei noastre deputatul Florica Cherecheş, am depus o interpelare adresată Premierului Dacian Cioloş, ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu şi ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, doamna Claudia-Ana Costea, prin care am solicitat să ni se comunice ce măsuri şi acţiuni urgente s-au adoptat sau urmează să fie adoptate pe relaţia cu statul norvegian, pentru a facilita reunificarea familiei Bodnariu cât mai rapid posibil. Am solicitat sprijinul autorităţilor româneşti pentru soluţionarea grabnică a acestui caz.


Carmen Eleonora HĂRĂU

Deputat PNL de Hunedoara

Deputatul liberal Carmen Hărău lansează în judeţul Hunedoara dezbaterea publică pe tema legiferării a 30% cotă de gen în reprezentarea politică.



Deputatul Carmen Hărău solicită sprijinul mass-media pentru informarea cetăţenilor în legătură cu campania lansată de PNL prin co-preşedintele Alina Gorghiu, respectiv legiferarea cotei de 30% reprezentare a genurilor în politică: 

„Este o acţiune pe care  noi liberalii dorim s-o promovăm fără culoare politică, pentru că genul (bărbătesc sau femeiesc) chiar nu are culoare politică!”


 Faptul că milităm pentru legiferarea cotei de 30% reprezentare a genurilor în politică este determinată de:

- abordarea socială românească discriminatorie şi profund misogină în ceea ce priveşte accesul şi valorizarea femeilor în politică.

- faptul că partidele politice, acţionând în selecţia candidaţilor fără deschiderea necesară în ceea ce priveşte şansa egală a cetăţenilor de a avea acces la demnităţi publice de orice nivel de reprezentare, încalcă art 16 alin 3 din Constituţia României.

- nevoia de reînprospătare a clasei politice facilitând accesul unor categorii altădată discriminate: femei, tineri, diaspora.

- rămânerea în urmă a României faţă de alte tări ale UE.

- constatatarea că femeile politician sunt, în general, mai conştiincioase, mai decente în exprimări, mai determinate să acţioneze onest pentru o politică adaptată intereselor cetăţenilor.

- buna practică europeană, în care 15 ţări au deja legiferate cote de reprezentare cuprinse între 30 şi 50 %.

Deputatul Carmen Hărău solicită tuturor hunedorenilor ca, în cazul în care au opinii şi observaţii pe tema legiferării cotelor de gen,  să le transmită pe adresa de e-mail cabinetharau@yahoo.com.

vineri, 20 februarie 2015

Bugetul judeţului Hunedoara în 2015

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL JUDEŢEAN

 

                            PROIECT DE HOTARÂRE

privind aprobarea bugetului propriu al
judeţului Hunedoara pe anul 2015 şi estimările pe anii 2016 - 2018


            CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA;

            Având în vedere nota de fundamentare la proiectul de hotărâre, raportul de specialitate al Direcţiei Programe, Prognoze, Buget, Finanţe din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean, precum şi raportul comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Hunedoara;
            Văzând adresa nr.1549/2015 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice  Hunedoara;
            În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
            În temeiul prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2015 nr.186/2014;
            În temeiul art. 91 alin. 3 lit. a şi ale art. 97 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E  :

            Art.1    -Se aprobă bugetul propriu al judeţului Hunedoara pe anul 2015, stabilit în sumă de 361.106,22 mii lei  la partea de venituri  şi în sumă de 382.283,70 mii lei la partea de cheltuieli, cu un deficit în sumă de  21.177,48 mii lei acoperit din excedentul anului  precedent şi estimările pe anii 2016 – 2018 conform anexelor la prezenta hotărâre.

duminică, 15 februarie 2015

Briefing conferinţă de presă deputat PNL, Hărău Eleonora-Carmen


Briefing  conferinţă de presă                                          
Deputat PNL, Hărău Eleonora-Carmen                    
Hunedoara, 15.02.2015


Stimaţi colaboratori din mass-media judeţeană.

Doresc să vă informez în legătură cu câteva probleme grave care, dacă nu sunt bine gestionate, vor aplica o nouă lovitură judeţului Hunedoara, de anvergura celei aplicate din anii ' 90 când a fost distrus mineritul, sau celei de la începutul anilor 2000 când a fost distrusă siderurgia.
Au tecut lungi perioade de timp fără a se fi construit alternative economice pentru zecile de mii de locuitori ai judeţului care au rămas fără loc de muncă !